O introducere
foarte scurtă la Accesul Deschis
de Peter Suber
Literatura cu acces
deschis (OA) este digitală, online, fără taxe şi
liberă de mare parte din drepturile de autor şi restricţiile de
licenţiere. Ceea ce o face posibilă este internetul şi acordul
autorului sau al titularului dreptului de autor.
În cele mai
multe domenii, revistele ştiinţifice nu-şi plătesc autorii,
care pot consimţi la Accesul Deschis fără a pierde venitul.
În acest sens, oamenii de ştiinţă şi
cercetătorii sunt foarte diferit situaţi faţă de muzicieni
şi producătorii de film, iar controversele privind AD referitor la
muzică şi filme nu se potrivesc literaturii din domeniul
cercetării.
AD este compatibil pe
de-a întregul cu peer review-ul iar toate iniţiativele principale AD
pentru literatura ştiinţifică şi de cercetare insistă
asupra importanţei sale. Aşa cum autorii articolelor de revistă
îşi donează munca, la fel fac şi majoritatea editorilor
revistelor şi referenzii participanţi în procesul de peer
review.
Literatura AD nu se
produce în regim liber, chiar dacă este mai puţin costisitor de
a fi produsă decât literatura produsă în mod
convenţional. Problema nu este dacă literatura
ştiinţifică poate fi practicată fără costuri, ci
dacă sunt modalităţi mai bune de a plăti facturile
decât încărcând cititorii şi crearea unor bariere
de acces. Modelele de business pentru plata facturilor depind de modul cum este
furnizat Accesul Deschis.
Există două
mijloace primare pentru furnizarea AD pentru articolele ştiinţifice:
revistele cu AD, arhivele şi depozitele AD.
·
Arhivele şi depozitele AD nu
furnizează servicii de peer review, ci doar pur şi simplu pun la
dispoziţie conţinutul în regim de acces liber. Acestea pot
conţine preprinturi nerecenzate, postprinturi recenzate sau ambele.
Arhivele pot aparţine instituţiilor, precum universităţile
şi laboratoarele sau disciplinelor, precum fizică şi economie.
Autorii îşi pot arhiva preprinturile fără permisiunea
cuiva iar majoritatea revistelor deja permit autorilor să-şi arhiveze
postprinturile. Atunci când arhivele sunt în conformitate cu
protocolul de recoltare a metadatelor de la Open Archives Initiative, atunci
acestea sunt interoperabile iar utilizatorii pot să-şi
găsească conţinutul fără să ştie care arhive
există, unde sunt localizate acestea sau ce conţin ele. Există
şi software cu sursă deschisă pentru a construi şi
întreţine arhive conforme OAI, precum şi un impuls global
pentru a le folosi.
·
Revistele AD fac recenzarea şi apoi fac
conţinutul liber disponibil lumii. Cheltuielile acestora constau în
peer review, pregătirea manuscriselor şi a serverelor. Revistele AD
în acelaşi fel cum o fac şi televiziunile şi posturile de
radio: cei care au un interes în diseminarea conţinutului
plătesc costurile în avans costurile de producţie astfel ca
accesul să fie liber pentru toată lumea care are echipamentul
corespunzător. Uneori acest lucru înseamnă că revistele au
o subvenţie de la universitatea gazdă sau de la societatea
profesională gazdă. Uneori acest lucru înseamnă că
revistele au o taxă de procesare aplicată articolelor acceptate care
trebuie plătite de autor sau de sponsorul autorului (angajatorul,
agenţia finanţatoare). Revistele AD care percep taxe de procesare, de
obicei, fac uz de ele în caz de probleme economice. Revistele AD care
beneficiază de subvenţii instituţionale tind să nu
impună taxe de procesare. Revistele AD pot activa şi cu
subvenţii scăzute sau prin taxe dacă au un venit de la alte
publicaţii, din reclamă, suplimente plătite sau servicii
auxiliare. Unele instituţii şi consorţii stabilesc reduceri ale
taxelor. Unii editori AD impun taxe pentru toţi cercetătorii
afiliaţi instituţiilor care au achiziţionat un abonament anual.
Există destul de mult spaţiu pentru creativitate în
găsirea căilor de a plăti costurile revistelor AD cu peer review
şi suntem departe de a epuiza inteligenţa şi imaginaţia.
Pentru o introducere
pe larg, cu linkuri active pentru o lectură extinsă, vezi Open Access
Overview, http://www.earlham.edu/~peters/fos/overview.htm.